Doar când este în singurătate, când nu necesită avere, când nu lamentează, când este nerăbdător, doar atunci se bucură cutezătorul. Astfel vom începe traducerea Cărţii Noastre vechi a Cutezanţei. Când copilul se joacă cu un motănaş, mama se înduioşează de îndrăzneala lui, nedorind să observe că motănaşul este încă orb. Când tânărul se joacă cu sufletul sămaşului său, spectatorii se minunează de cutezanţa lui, neobservând  încătuşarea sufletului sărac. Când un bărbat denunţă adunarea judecătorilor, martorii admiră curajul lui, neobservând că îndrăzneala ameninţărilor este cumpărată de sunetul aurului. Când bătrânul se consolează printr-o derâdere a morţii, prietenii lui sunt înduioşaţi, neobservând că spaima a format grimasa batjocorii. Cutezanţă, de obicei, nu este observată de oameni, deoarece în esenţă ea este neobişnuită. Neobişnuinţa este o convulsie pentru inimi.Unde eşti tu, cel care ai învins? Unde eşti tu, cel care ai transformat convulsia într-un salt spre lumină? Auzi, cutezătorule! În adâncul nopţii mă voi apropia sa-ţi binecuvântez încălţămintea ta şi  voi presăra creştetul tău cu scântei de lumină, deoarece somnul cutezătorului este asemenea domolirii lăutei, când toate cele şapte strune sunt pline de mister, când somnul cutezătorului este asemenea liniştii înainte de furtună, înaintea de care chiar şi cele mai fine tulpini sunt nemişcate.Oare nu leul cutremură lumile cu urletul său? Nu, aceasta este cutezanţa care s-a trezit şi s-a desfăcut lotusul regal al spiritului. Fraţilor, să ne adunăm în sala bucuriei, floarea s-a deschis şi marea roată s-a ridicat. Bucuria Noastră va descinde în lumile de jos şi se va înalţă către Fraţii supramundani.Cântăm cutezanţei cel mai bun cântec.